18.02.2022

Ce mananca un medic cardiolog intr-o zi pentru a se mentine sanatos?

Iata ce mananca un medic cardiolog intr-o zi pentru a se mentine sanatos, dimineata, la pranz si seara, potrivit publicatiei Huffington Post.

Ce mananca un medic cardiolog intr-o zi pentru a se mentine sanatos?

A manca sanatos este o adevarata provocare intre a alege ceea ce vrem sa mancam si ceea ce ar trebui sa mancam. Pentru ca traim in era in care totul este pe repede-nainte, avem un program incarcat, petrecem multe ore la birou, cu familie, prietenii sau chiar ne lovim de anumite afectiuni, tindem sa credem ca este mai complicat decat suna sa mancam sanatos. Gresit. Asta ne-o demonstreaza patru medici cardiologi intervievati de publicatia Huffington Post care explica ce mananca ei intr-o zi obisnuita, indiferent de programul pe care-l au. Iata ce mananca un medic cardiolog intr-o zi.

Ce mananca un medic cardiolog pentru a se mentine sanatos?

Dr. Vaani Gard, medic cardiolog la Mount Sinai Morningside, New York

- mic dejun: chai latte, iaurt cu fructe si uneori granola;

- pranz: burger vegetal sau sandwich cu ton si o salata;

- cina: dal (un preparat indian), roti (paine indiana), o salata cu iaurt si fasole verde.

Specialistul sustine ca prefera sa urmeze o dieta pescatariana, dar mancarea indiana ii aminteste de copilarie, motiv pentru care o consuma de doua ori pe saptamana. Recomanda evitarea alimentelor prajite si folosirea unei cantitati modeste de ulei de masline.

Dr. Sam Mehta, medic cardiolog la Denver Heart, in Denver

- mic dejun: doua oua si cereale sau o briosa cu ovpz si unt de arahide cu banana;

- gustarea de la ora 15:00- un baton;

- cina: peste sau carne slaba cu legume, iar ocazional carne rosie sau sushi.

Specialistul incearca sa stea departe de alimentele procesate si orice aliment care are un indice glicemic crescut, optand pentru fructe sau nuci, iar asta pentru ca fructele ofera fibre, vitamine esentiale si ajuta la hidratare.

Dr. Spencer Kroll, Marlboro, New Jersey

- mic dejun: cafea, toast din cereale integrale cu gem sau galete de ovaz cu seminte de chia, nuci si mar;

- intre mese: fructe uscate;

- pranz: preparate vegetale;

- cina: gnocchi din kale si parmezan.

Desi are o reputatie proasta, isi incepe dimineata cu o cafea, iar asta pentru ca are efecte antioxidante. Consumata cu moderatie ajuta la scaderea tensiunii arteriale si produce relaxarea vasculara si dilatarea vaselor de sange.

Dr. Jennifer Haythe, cardiolog la Centrul Medical din Columbia al Universitatii Irving, New York

- mic dejun: ovaz cu banane, capsuni si zahar brun;

- pranz: Sushi sau salata verde;

- gustare: un smoothie verde;

- cina: pui rotisat cu fasole verde si cartofi.

Pune mare accent pe micul dejun, deoarece acesta ii ofera energia si apetitul de care are nevoie pe timpul zilei si sta departe de sucurile din fructe pentru ca tind sa contina mai mult zahar si mai putine fibre fata de fructele proaspete.

Reguli de urmat pentru copiii cu varicela de la medicul pediatru-pneumolog, Liliana Visnevschi-Rusnac. Afla sambata, la iSanatate - VIDEO