16.09.2021

Trebuie sa stii! Alimente recomandate in functie de tipul de piele

Desi dieta nu este considerata un remediu pentru problemele pielii, expertii spun ca este o parte integranta a unei abordari holistice a ingrijirii pielii.

Trebuie sa stii! Alimente recomandate in functie de tipul de piele

„Cand vine vorba de piele si suprafata pielii, oamenii pot crede ca trebuie sa o trateze cu unguente topice”, spune dr. Lisa Moskovitz, CEO al New York Nutrition Group. „O mare parte din ceea ce vedem in exterior este produsul a ceea ce se intampla in interior. Mancarea face parte din asta”. 

Dr. Michele Green, dermatolog cosmetician din New York, sustine acelasi lucru: „Dieta afecteaza in primul rand nivelul hormonilor diferiti din organism, iar hormonii regleaza multe dintre procesele naturale care apar in corp”. „Aceasta inseamna ca sanatatea generala si aspectul pielii sunt, in mod inevitabil, strans legate de fluctuatiile hormonale care sunt influentate de dieta”, explica dr. Green.

Astfel, consumarea anumitor alimente si eliminarea altora te pot ajuta sa iti imbunatatesti aspectul pielii. Cele mai bune alimente pentru tine vor depinde de tipul tau de piele. Aceasta strategie este similara cu modul in care ai putea alege o crema hidratanta diferita de cea a prietenului tau cu un alt tip de piele.

Iata ce iti recomanda trei experti sa mananci in functie de nevoile pielii tale:

Fie ca este vorba de un regim de ingrijire a pielii, despre cat de des iti speli parul sau ce produse cosmetice alegi, frumusetea difera in functie de individ. 

Cum afli ce tip de piele ai?

Inainte de incepe sa iti umpli cosul de cumparaturi, va trebui sa iti  dai seama ce tip de piele ai.

Green sugereaza sa incepi prin a nu utiliza produse dupa curatarea pielii si sa observi cum arata tenul dupa cateva ore. Exista cateva indicii care te pot ajuta sa determini ce tip de ten ai.

In general, principalele tipuri de ten sunt:

1. uscat;
2. normal;
3. gras;
4. mixt.

Daca pielea ta arata:

• lucioasa, ai pielea grasa;
• deshidratata, rosie sau iritata, ai pielea uscata;
• grasa in unele zone si uscata in altele, ai pielea mixta.

Alimente pentru tenul uscat

Daca pielea ta este uscata, este posibil sa ai nevoie de hidratare suplimentara.

„Vrem sa ne gandim la hidratare”, spune Moskovitz. Consumul de 2 litri de apa in fiecare zi te poate ajuta, dar poti obtine apa si prin consumul de fructe, cum ar fi pepenele rosu.

Iti poti hidrata pielea si prin acizi grasi, cum ar fi cei gasiti in:

• avocado;
• ulei de masline;
• somon.

Redu la minimum aportul de alimente si bauturi deshidratante „Excesul de cofeina si alcool poate deshidrata”, spune Moskovitz.

Dar pielea uscata nu este cauzata doar de deshidratare „Deficitul de vitamine A si C poate contribui la uscarea pielii”, spune Green. 

Ea sugereaza cresterea aportului de:

• spanac;
• broccoli;
• cartof dulce.

Alimente pentru tenul gras

Chiar daca pare tentant sa elimini uleiul din dieta ta daca ai pielea grasa, aceasta nu este neaparat cea mai buna solutie.

„Oamenii presupun automat ca uleiul creeaza mai mult ulei”, spune dr. Moskovitz. „Uleiurile antiinflamatorii... pot sa-l reduca.”

Unele alimente cu grasimi antiinflamatoare includ:

• avocado;
• uleiul de masline;
• peste;
• seminte de in.

Evita alimentele grase, ultra-procesate, cum ar fi cartofii prajiti si mentine aportul de zahar adaugat la minimum (sau sub 10 la suta pe zi).

„Prevenirea supraproductiei de sebum si combaterea porilor infundati implica inlocuirea carbohidratilor rafinati cu cereale integrale si optarea pentru carne de pasare sau peste in loc de... carne rosie”, spune dr. Green, adaugand ca inlocuirea alimentelor cu zahar cu cele cu zaharuri naturale, cum ar fi fructele, poate ajuta, de asemenea.

Alimente pentru tenul mixt

Deoarece pielea mixta este un amestec de ten uscat si gras, Moskovitz spune ca integrarea dietelor pentru ambele tipuri este un inceput bun.

Persoanele cu piele mixta nu trebuie sa renunte complet la carbohidrati. Dar Green spune ca este important sa acorzi atentie tipurilor de cereale pe care le consumi.

„Glucidele pot provoca inflamatii si pot dezechilibra pielea mixta”, spune ea. „Atunci cand alegi carbohidrati, alege-i pe cei care au un continut ridicat de proteine si un continut scazut de glucide, cum ar fi orezul brun sau quinoa”. 

Alimente pentru tenul predispus la acnee

Desi acneea este adesea considerata o problema specifica  adolescentilor, nu este asa.

„Acneea este o combinatie de grasime, inflamatie si bacterii”, spune Moskovitz.

Moskovitz ii sfatuieste pe cei cu acnee sa reduca micronutrientii, mai degraba decat sa urmeze pur si simplu un plan de dieta pentru tenul gras.

„Obtine multa vitamina C din fructele de padure”, spune ea. "Zincul poate fi foarte util pentru acnee si il poti gasi in crustacee si proteine animale slabe, cum ar fi puiul”. 

Ar trebui reduse si lactatele, precum si alimentele cu zahar sau grasimi. „S-a constatat ca aceste alimente provoaca inflamatii la nivelul pielii si provoaca cresterea hormonilor care regleaza productia de sebum”, spune Green. O crestere a cantitatii de sebum produs se poate corela cu blocarea glandelor sebacee si dezvoltarea acneei.

Probioticele, precum cele gasite in iaurtul grecesc, pot ajuta la reducerea episoadelor de acnee. Discuta cu medicul sau dieteticianul inainte de a elimina complet alimentele care au si beneficii nutritionale, cum ar fi lactatele, deoarece corpul fiecaruia este diferit.

Alimente pentru tenul tern

Tenul tern si lipsit de stralucire este adesea cauzat de stresul oxidativ din mediul nostru, de exemplu expunerea la poluanti si pesticide sau fumatul.

Vrem sa facem tot ce putem pentru a ne proteja corpul de stresul oxidativ si o modalitate prin care putem face acest lucru este prin consumul de antioxidanti. Cand vine vorba de antioxidanti, Paul Jarrod Frank, medic dermatolog cosmetician si autorul „The Pro-Aging Playbook”, recomanda consumul alimentelor bogate in licopen.

Alimentele cu licopen includ multe fructe si legume rosii sau roz, cum ar fi:

• rosie;
• guava;
• papaya;
• ardei rosu.

Unele placeri vinovate sunt, de asemenea, permise, inclusiv vinul rosu (cu masura) si ciocolata. „Cacao este o sursa naturala de antioxidanti”, spune Moskovitz. Mananca ciocolata neagra (cu peste 75 la suta cacao) si rasfata-te, din cand in cand, cu un pahar de vin rosu.