Tulburare de vedere ce consta in alungirea excesiva a globului ocular (o distanta prea mare intre cornee si retina), miopia provoaca vedere incetosata dincolo de o anumita distanta.
Atunci cand este severa, la o dioptrie ce depaseste -6,00, aceasta problema creste riscul aparitiei leziunilor (dezlipire de retina, glaucom, cataracta precoce...) ce pot altera definitiv vederea.
"In prezent, 40% din populatie este mioapa, cu 5 pana la 10% (suferind de) miopie in stadiu avansat. Aceste doua proportii sunt in crestere si, mai presus de toate, exista din ce in ce mai multi copii miopi", a avertizat joi in cadrul unei conferinte de presa Ramin Tadayoni, seful sectiei de oftalmologie de la Spitalul Fundatiei Adolphe de Rothschild din Paris.
Potrivit previziunilor actuale, in 2050 jumatate din populatia lumii va suferi de miopie
Pana acum, cazurile pareau sa explodeze cu precadere in Asia. O lucrare publicata in The Lancet in urma cu zece ani estima prevalenta acestei tulburari de vedere in randul tinerilor asiatici la aproape 90%.
In Japonia, China sau Coreea de Sud, noua din zece elevi poarta ochelari.
"Avem un decalaj de cincisprezece ani fata de Asia", a subliniat Ramin Tadayoni.
Un bebelus a ramas cu leziuni cerebrale permanente dupa ce a cazut din pat
Riscul este "maxim"
Cum se explica o astfel de evolutie in tarile dezvoltate? Daca exista factori genetici si ereditari - prezenta miopiei la unul dintre parinti ar dubla riscul pentru copiii sai - mediul pare sa joace un rol crucial in dezvoltarea si agravarea miopiei, scrie Agerpres.
Cercetatorii au cazut de acord asupra faptului ca este favorizata de cresterea perioadelor de timp petrecute in spatiile inchise, de lipsa expunerii la lumina naturala sau chiar de solicitarea excesiva a vederii de aproape.
In cazul unui stil de viata citadin, riscul de a dezvolta miopie este "maxim", a declarat la randul sau Gilles Martin, medic oftalmolog in cadrul aceluiasi spital.
In fata acestei constatari, sunt disponibile mai multe tratamente sau dispozitive medicale care vizeaza prevenirea sau incetinirea progresiei miopiei. Printre acestea se numara picaturi pentru ochi pe baza de atropina, lentile de contact nocturne sau diurne ce remodeleaza corneea sau chiar ochelari prevazuti cu lentile care inhiba miopia.
Aceste solutii sunt, insa, mai mult sau mai putin costisitoare sau accesibile si exista inca multe necunoscute cu privire la eficacitatea lor pe termen lung.
Asa-numita chirurgie "refractiva" poate imbunatati, de asemenea, confortul vizual prin remodelarea sau "aplanarea" corneei, fara a elimina totusi riscurile asociate miopiei in stadiu avansat.
Timpul petrecut in aer liber, cea mai buna metoda preventiva
"Cea mai buna metoda de preventie la copii ramane favorizarea activitatilor in aer liber, reducerea activitatilor prelungite ce presupun vederea de aproape si efectuarea de controale regulate", a spus Gilles Martin.
Astfel, in randul copiilor care practica mai mult de 14 ore de sport in aer liber pe saptamana, riscul de a dezvolta miopie devine acelasi indiferent de antecedentele familiale, a detaliat el. Totodata, doua ore pe zi de expunere la lumina exterioara scade de trei ori acest risc.
"Avem nevoie de o politica de sanatate publica" pe aceasta tema, a subliniat Ramin Tadayoni, anuntand infiintarea in 2023 in Franta a unui "Institut al miopiei".
Mai multe tari asiatice, printre care Singapore si China, au infiintat centre dedicate exclusiv asistentei medicale si cercetarii asupra miopiei patologice. In Franta, institutul va fi sustinut de o asociatie de pacienti. Fondatorul acesteia, Cedric Thein, in varsta de 49 de ani, diagnosticat cu miopie inca de la varsta de sase ani si care a suferit ulterior mai multe dezlipiri de retina, spera sa ofere pacientilor un spatiu pentru discutii si informare.
De asemenea, se va crea si oportunitatea de a integra protocoale de cercetare pentru a se putea beneficia de inovatii cat mai repede posibil.
"In Franta, putine lucrari vizeaza in mod specific miopia, aceasta boala devenind uneori mai putin cunoscuta si sustinuta comparativ cu anumite maladii rare", a declarat cu regret Ramin Tadayoni.
