Potrivit etapizarii memoriei, intre 0 si 2 ani, copiii formeaza amintiri pe termen scurt, care nu raman cu ei, iar intre 2 si 3 ani, desi apar alte amintiri legate de fapte si evenimente, si acestea sunt efemere, deoarece hipocampul - cheia amintirilor pe termen lung - este inca in proces de maturizare. Amintirile care raman se formeaza, teoretic, dupa varsta de 3 ani.
Insa cea mai timpurie amintire este mai degraba o tinta in miscare decat sa fie o singura imagine statica, spun oamenii de stinta. Astfel, atunci cand li se cere sa spuna care este amintirea lor cea mai timpurie, oamenii nu au o granita clara in minte, ci un soi de bazin din care pot extrage amintiri.
Intr-un studiu realizat la Universitatea Newfoundland se arata ca, de fapt, oamenii isi pot aminti mai multe lucruri de la varsta de doi ani si ceva, dar nu isi dau seama pana nu li se adreseaza anumite intrebari.
Primele amintiri se pot forma chiar mai devreme decat se credea
Autorii studiului spun ca, in primul rand, este foarte usor sa ii faci pe oameni sa-si aminteasca diverse imagini pur si simplu intrebandu-i care este cea mai timpurie amintire a lor, si apoi cerandu-le sa mai spuna ce alte amintiri mai au din acea perioada. In acest fel, oamenii incep sa scoata la iveala amintiri chiar mai vechi - uneori mai vechi cu pana la un an, deci despre lucruri care au avut loc cu pana la un an mai devreme decat credeau ca au cea mai veche amintire.
In al doilea rand, mai spun cercetatorii, amintirile timpurii sunt sistematic depasite. Acestia precizeaza ca, de-a lungul altor cercetari care insumeaza 20 de ani, au gasit multe persoane care credeau ca aveau o anumita varsta la momentul pe care il considera ca fiind cel de cand au cea mai veche amintire, dar, in realitate, erau mai mici.
Cercetarea de fata a analizat 10 studii despre amnezia copilariei, urmate de analize atat ale datelor publicate, cat si ale celor nepublicate, colectate in laborator. Datele au fost colectate de la un total de 992 de participanti, iar amintirile a 697 de participanti au fost apoi comparate cu amintirile parintilor acestora.
In general, s-a observat ca primele amintiri ale copiilor sunt situate inainte de momentul in care cred ei ca au trecut prin situatia respectiva, lucru confirmat si de parinti. De exemplu, atunci cand au analizat un studiu care a intervievat copii dupa ce au trecut doi si opt ani de la prima lor amintire, acestia au reusit sa-si aduca aminte de aceeasi amintire, insa, cu privire la momentul aparitiei, in interviurile ulterioare au spus ca amintirea este de la o varsta mai mare.
Savantii spun ca, atunci cand te uiti la lucruri care s-au intamplat cu foarte mult timp in urma, este ca si cum ai privi printr-un obiectiv: cu cat este mai indepartata o memorie, cu atat efectul telescopic te face sa o vezi mai aproape. Astfel, dupa ce s-au analizat toate datele, pentru cercetatori a devenit clar ca oamenii isi amintesc lucruri din copilaria foarte timpurie, daca sunt ajutati sa acceseze acele amintiri.
Ceea ce este necesar acum in cercetarea amneziei copilariei, concluzioneaza cercetatorii, sunt date externe confirmate sau documentate independent cu care datele derivate personal sa fie comparate, deoarece acest lucru ar preveni potentialele erori umane.
Amintirile de la varsta de 2 ani pot sa fie fictive, spun alte cercetari
Alte studii arata ca, desi multi oameni au impresia ca amintirile lor sunt de la varsta de 2 ani sau chiar de la varsta de un an, de fapt amintirile nu sunt reale. Un studiu² a constatat ca 38,6% din 6.641 de participanti au afirmat ca au amintiri de la varsta de 2 ani sau mai mica, 893 de persoane sustinand amintiri de la varsta de 1 sau mai putin. Acest lucru a fost deosebit de raspandit in randul adultilor de varsta mijlocie si de varsta a treia.
Pentru a investiga primele amintiri ale oamenilor, cercetatorii le-au cerut participantilor sa detalieze prima lor amintire impreuna cu varsta lor la momentul respectiv. Participantilor li s-a spus ca amintirea in sine trebuia sa fie una despre care erau siguri ca este reala (deci nu ar trebui sa se bazeze, de exemplu, pe o fotografie de familie, o poveste de familie sau orice alta sursa decat experienta directa).
Din aceste descrieri, cercetatorii au examinat apoi continutul, limbajul, natura si detaliile descriptive ale primelor amintiri ale respondentilor si din acestea au evaluat motivele probabile pentru care oamenii sustin ca au amintiri de la varste care sunt prea mici pentru ca oamenii sa retina ceva de atunci.
Avand in vedere ca multe dintre aceste amintiri au fost datate ca fiind de la varsta de 2 ani sau chiar inainte, autorii studiului sugereaza ca aceste amintiri fictive se bazeaza pe fragmente amintite ale experientei timpurii - cum ar fi un carucior, unele relatii de familie si sentimentul de tristete - si unele fapte sau cunostinte despre propria copilarie care ar fi putut fi derivate din fotografii sau din conversatii de familie.
Oamenii de stiinta sugereaza ca o persoana careia i se cere sa-si aminteasca lucruri din copilaria timpurie are in minte fragmente din experiente reale traite in acele vremuri, combinate cu unele lucruri pe care le-a auzit despre propria copilarie sau cu unele fotografii pe care le-a vazut din vremea respectiva.
Daca, de exemplu, cineva din familie ii spune unei persoane ca avea un patut de culoare galbena cand era foarte mica si o papusa roz si ii arata si o fotografie in care copilul era in patutul galben cu papusa roz, persoana isi poate inchipui cum statea in acel patut si se juca, si de-a lungul timpului, poate adauga unele detalii care nu au legatura cu realitatea, ajungand sa fie convinsa ca aceea este o amintire reala.