Ana Josan a stiut inca de mic copil ca va deveni ginecolog-obstetrician. Acum, dupa 17 ani in care a adus pe lume mii de bebelusi, continua sa-si faca munca cu multa placere si daruire.
Ana JOSAN, MEDIC OBSTETRICIAN-GINECOLOG:„Mie nu-mi prea plac cuvintele marete, probabil ca e dar, daca am stiut din clasa a 2, asta trebuie tare sa iti placa!”
Natalia SCLIFOS, COLEGA:„Este o femeie de nota 10, este un bun profesionist.”
Are reputatia unui medic care face minuni, si asta pentru ca ajuta multe femei sa conceapa copii in mod natural, desi li s-a spus ca acest lucru este imposibil.
Ana JOSAN, MEDIC OBSTETRICIAN-GINECOLOG:„Pentru mine asta era foarte simplu, ceea ce pentru dansa erau ani de plansete, de infertilitate.”
Dupa ce a iesit din cea de-a patra interventie chirurgicala din ziua respectiva, Ana a mers sa o consulte pe Inga, cea pe care o operase cu doar 2 ore in urma.
Ana Josan:„Ce ai simtit cand ti-ai vazut copilul? Ti-a venit sa crezi ca e al tau?”
Inga:„Eu am vazut-o asa de frumoasa!”
Inga, emotionata de ganguritul micutei Delia din bratele sale, avea doar cuvinte de admiratie fata de medicul care a ajutat-o sa-si vada minunea.
Inga BARBASCUMPA, PACIENTA:„Buburuza asta mica m-a ajutat si am adus-o pe lume, si doamna Ana e un medic de la Dumnezeu, foarte empatica, calda. Am asa o senzatie ca numai vocea ei ma linistea.”
Cu toata implicarea fata de fiecare gravida sau proaspata mamica aflata in grija sa, Ana are un program de munca caruia putini i-ar face fata.
La ora 15:00, cand realizam acest interviu, Ana abia de apucase sa bea pe fuga o cafea.
Ana JOSAN, MEDIC OBSTETRICIAN-GINECOLOG:„Vlada: Azi de cate ori ati mancat? Ana: Nici o data. Dar asta nu trebuie spus, ca nu e un exemplu bun.”
Acest regim draconic nu o deranjeaza, ba mai mult decat atat, nu-si imagineaza viata altfel!
Ana JOSAN, MEDIC OBSTETRICIAN-GINECOLOG:„Iata cu cat e mai grea operatia, tu lesini acolo, esti ud in spate, iesi si ai asa o adrenalina si asa o satisfactie enorma. Iti trebuie asa, vreo zi sau doua sa ai un regim lejer si sa-ti lipseasca asta, cazi intr-o melancolie, tie asta nu-ti ajunge, iata asta e sanatos? Asta nu e sanatos!”
Desi este un medic extrem de recomandat si laudat in comunitatea de mamici de pe internet, Ana nu are nicio tangenta cu retelele de socializare, pe care le considera o pierdere de timp.
Ana JOSAN, MEDIC OBSTETRICIAN-GINECOLOG:„Viata e foarte accelerata, eu mai bine citesc o carte.”
Cu cearcane adanci si totusi, atat de blanzi, ochii ei denota multa compasiune si bunatate.
Natalia SCLIFOS, COLEGA:„Sunt ochi frumosi, ochi blanzi, care tradeaza si suferinta cateodata, ochi care zambesc, fara ca fata sa mai zambeasca, ochi care mai scapa cate o lacrima, este un om extrem de bun.”
Ana JOSAN, MEDIC GINECOLOG OBSTETRICIAN:„Ma gandesc, daca as fi inceput viata de la inceput, ce alta profesie as fi avut? Desigur ca medic si desigur ginecolog!”
