24.10.2021

Doua retete de galete - una perfecta pentru desert, alta pentru masa principala. Afla de la Ekaterina Zadvornaia, bucatar, cum poti sa prepari aceste checuri absolut sanatoase si vegane - VIDEO/FOTO

Bucatarul Ekaterina Zadvornaia iti sugereaza doua retete de galete vegane, una va fi perfecta pentru desert, alta se poate servi la masa principala. Aceste galete sunt absolut sanatoase si vegane. Afla cum sa le pregatesti la tine acasa, intr-un reportaj marca iSanatate.

Bucatarul spune ca, unul dintre cele mai importante principii in bucatarie este folosirea produselor de sezon. Astfel, reteta are mari sanse de reusita, pentru ca alimentele sezoniere au un gust intens si o multime de beneficii. 

Ekaterina ZADVORNAIA, BUCATAR: „Noi am ales dovleacul. Primul lucru pe care il vom face – vom coace putin dovleacul. Prima galeta va contine dovleac copt, ceapa rosie caramelizata, ierburi aromatice, condimente si aluat fara gluten. In acest caz vom folosi branza feta, insa pentru varianta vegana puteti folosi tofu.”

Pentru aceste retete se va adauga sare, piper si ulei din olive la dovleac.

Ekaterina ZADVORNAIA, BUCATAR: „Punem dovleacul in cuptor la temperatura de 200 de grade Celsius si asteptam sa se rumeneasca usor. Acum ne vom ocupa de cel mai complicat lucru – aluatul fara gluten. In loc de ou obisnuit, vom adauga un ou vegan. Pentru aluat este nevoie de aproximativ 200 grame de faina, in rezultat vom obtine o galeta mare, pentru 3-4 persoane.”

Ekaterina ZADVORNAIA, BUCATAR: „Pentru aluat vom folosi faina din hrisca verde si orez, sare si zahar, la necesitate, ierburi aromatice cum ar fi rozmarin, cimbru sau oregano. Vom adauga si un ou vegan, pe care il putem face amestecand 2 linguri de seminte din in si 4 linguri de apa. In loc de unt vom utiliza ulei din olive.”

Pentru aluatul fara gluten, se va adauga oul vegan la faina, turnand treptat apa si amestecand cate un pic. Acest aluat va fi folosit pentru ambele galete.

Ekaterina ZADVORNAIA, BUCATAR: „E timpul sa scoatem dovleacul din cuptor. Am intins aluatul, este destul de fin. Acum facem prima galeta, care nu este dulce. Punem dovleacul copt, o sa ii adaugam condimente, deasupra vom adauga ceapa rosie caramelizata.”

Asadar, galeta obtinuta se pune la cuptor pentru 15 minute.

Ekaterina ZADVORNAIA, BUCATAR: „Acum vom face umplutura pentru cea de-a doua galeta, cea dulce. Intr-un bol se pune dovleacul taiat, se adauga marul care a fost anterior curatat de coaja. Adaugam zahar brun, un pic de scortisoara, ghimbir macinat, foarte putin cardamon, cuisoare si nucsoara. Adaugam putin suc de lamaie.”

In rezultat, totul se amesteca si apoi se aranjeaza pe aluatul pregatit in prealabil.

Ekaterina ZADVORNAIA, BUCATAR: „Scoatem din cuptor prima galeta, adaugam ceapa caramelizata si branza feta taiata cuburi. Pentru varianta vegana se va folosi tofu. Cea de-a doua galeta se pune la cuptor. Pentru galeta dulce, la final se adauga nuci si pasta din arahide.”

 

Citeste si :  Important pentru femei! Anual, trebuie sa faci un control la mamolog. Ce spune Diana Sochirca, chirurg-mamolog: „In tara noastra, avem inregistrate peste 10 mii de paciente care au supravietuit cancerului mamar” - VIDEO