Exista mai multe cauze care duc la o incaruntire prematura, cele mai multe dintre ele fiind parte integranta din stilul nostru de viata modern. Cu toate ca nu se poate face nimic pentru a inversa acest proces natural, exista totusi solutii pentru a incetini incaruntirea parului.
Culoarea parului nostru natural este data de melanina. Tipul acesteia si cantitatea ei determina nuanta podoabei capilare. Iar, pe masura ce trec anii, cantitatea melaninei scade, iar acest lucru determina aparitia primelor fire albe de par, care nu e reversibila. Varsta la care ne apar primele suvite incaruntite difera mult de la om la om, insa atunci cand se intampla la tinerete doar genele mostenite sau un soc avut, momentele extreme de stres pot cauza asta.
Cauzele obisnuite
Pe langa trecerea anilor, alte cauze ale incaruntirii sunt genetica, stresul, cum spuneam, dar si deficientele nutritionale sau problemele medicale, precum tiroidia si vitiligo (boala care declanseaza aparitia petelor albe pe piele). De asemenea, fumatul este alt factor favorizant. Toate acestea scad productia pigmentului si duc la albirea firelor de par.
Blamam stresul pentru mai toata bolile si dezechilibrele din corp. Insa este el cu adevarat capabil sa ne incarunteasca? Un studiu realizat pe scobai a demonstrat chiar acest lucru – animalele supuse la stres si-au schimbat nuanta blanii devenind alba. Insa nu s-a realizat pana acum niciun studiu pe oameni pentru a testa acest lucru.
Totusi, lipsa anumitor nutrienti a fost detectata la cei care au albit repede. Acestia au prezentat, la analize, un nivel scazut de vitamina D, B9 si B12, fier si seleniu. De asemenea, fumatul sau poluarea genereaza niste molecule care distrug procesul de formare al melaninei.
Ce e de facut?
Daca nu vrei sa fie vizibile semnele trecerii timpului, poti incetini procesul de incaruntire. In primul rand, e necesar sa te asiguri ca ai o alimentatie echilibrata, cu minerale si vitamine incluse in meniul tau zilnic. Nutrientii joaca un rol esential in metabolismul celulelor din organismul nostru, iar lipsa acestora este asociata cu albirea sau caderea parului. Un stil de viata nesanatos - care consta in sedentarism si mese saracacioase, plin de produse procesate si calorii „goale” - atrage dupa sine tot felul de probleme care nu sunt numai estetice, ci iti pot pune in pericol sanatatea si chiar viata, declansand aparitia mai multor boli cu potential fatal.