Diversele remedii naturiste si aplicarea unei masti naturale sunt mai mult decat recomandate. Fie ca le alegi pentru hidratarea, iluminarea sau pentru intinerirea tenului, efectul acestora va fi cu siguranta unul benefic pentru fata.
De regula, mierea, galbenusul de ou sau uleiul de masline sunt printre cele mai intalnite ingrediente atat pentru a realiza masti pentru ten, cat si pentru corp sau par.
Iata cateva astfel de tratamente naturiste pentru un ten frumos si luminos:
Tratament naturist pentru ten cu miere

Mierea este ideala pentru a indeparta impuritatile din porii pielii. Pentru aceasta masca, ai nevoie de doua linguri mici de miere si o lingura mica cu zeama de lamaie, pe care sa le amesteci bine. Aplica masca pe fata, las-o sa actioneze aproximativ 10-15 minute, dupa care o poti indeparta cu apa calduta. Acest tip de masca este potrivit pentru tenul mixt, gras sau acneic.
Tratament naturist pentru ten cu galbenus de ou

Galbenusul de ou poate oferi o hidratare suplimentara pielii. Pentru o astfel de masca ai nevoie de un galbenus de ou, o lingura mica cu ulei de masline si o lingura mica cu zeama de lamaie. Se aplica masca pe piele, se lasa aproximativ 15 minute pentru a actiona si apoi se clateste cu apa calduta. O astfel de masca este ideala pentru persoanele cu ten uscat.
Uleiul de masline este recomandat pentru ten, utilizat in special in combinatie cu mierea de albine. O astfel de masca nu numai ca este hidratanta, dar ajuta si la inchiderea porilor.
Tratament naturist pentru ten cu ulei de masline

O alta masca pentru fata cu ulei de masline este cea in combinatie cu bananele. Ia o jumatate de banana potrivita si pasaz-o, apoi adauga o lingurita cu ulei de masline. Amesteca-le pana obtii o pasta omogena, apoi aplica pe fata si lasa masca sa actioneze timp de 15 minute. La final clateste cu apa calduta. Datorita proprietatilor bananei, acest tip de masca este ideala pentru tenul sensibil.
Poti incerca diverse combinatii de astfel de produse pentru fata, insa recomandat este ca acestea sa fie cat mai naturale.
Ce tipuri de produse pentru ten nu trebuie folosite?
Cu toate ca poate parea normal acest lucru, principalele produse pe care nu trebuie sa le folosesti pe ten sunt cele expirate sau al caror ambalaj este deschis de mult prea mult timp. Zilnic, fata este expusa unor numerosi factori externi precum frigul, vantul, bacteriile din aer, contactul cu diverse piese vestimentare, caldura excesiva si nu numai.
Iar daca in momentul in care incepi procesul de ingrijire a tenului, tu folosesti produse care nu mai sunt in termen, pielea se va simti si mai expusa unui pericol si va reactiona pe masura.
Atunci cand este vorba despre ingrijirea tenului este recomandat sa te iei dupa principiul putin, dar bun. Nu investi bani in creme, lotiuni sau seruri despre care nu ai auzit pareri si care poate nu s-ar potrivi tenului tau, dar care crezi ca merita pentru ca sunt ieftine. Aplicarea unor produse ieftine si care nu iti fac bine, iti va crea probleme ale caror tratamente te vor costa mult mai mult.
Investeste in produse putine, dar de calitate si care sa se potriveasca tipului tau de ten si nevoilor pe care acesta le are.