05.10.2021
De ce este indicata chirurgia robotica in cancerul de prostata?

Cancerul de prostata are o serie de particularitati, care il deosebesc de alte tipuri de patologie oncologica. Astfel, progresia acestui cancer este lenta, de obicei, iar pacientul poate trai cu aceasta afectiune fara sa prezinte simptome sugestive pentru perioade lungi de timp. Totusi, diagnosticarea precoce a acestei afectiuni creste sansele de vindecare si imbunatateste considerabil prognosticul.

De ce este indicata chirurgia robotica in cancerul de prostata?

Indicatia de tratament chirurgical se stabileste in urma efectuarii investigatiilor imagistice specifice prin care poate fi evaluat stadiul bolii. Pentru diagnosticul de certitudine, mai ales in stadiile incipiente, un rol important joaca biopsia de fuziune – fusion biopsy, o procedura prin care imaginile obtinute de la investigatia RMN multiparametric sunt fuzionate in timp real cu imaginile ecografice, permitand astfel biopsierea foarte tintita a zonelor suspecte.

Odata stabilit diagnosticul de certitudine, cancerul de prostata localizat sau local avansat poate beneficia de tratament chirurgical cu viza curativa. Standardul de aur in tratarea acestei afectiuni este prostatectomia radicala robotica, metoda care s-a impus prin rezultatele superioare fata de alte tehnici minim invazive si, desigur, fata de interventiile clasice, deschise. Chirurgia robotica este o metoda chirurgicala de tratament minim invaziv, care se detaseaza de interventia laparoscopica prin precizie, acuratete si finete a actului chirurgical. Fata de metodele de tratament clasice, variantele de tratament minim invazive au numeroase avantaje pentru pacient: complicatii mai putine, recuperare mai rapida, reintegrare socioprofesionala precoce.

Chirurgia robotica este cea mai avansata forma de tratament chirurgical minim invaziv ce poate solutiona patologia prostatica. Fata de laparoscopie, chirurgia robotica reprezinta nivelul urmator al evolutiei tehnologice prin precizia ridicata a manoperei chirurgicale si sporirea claritatii campului operator.

La Spitalul Clinic SANADOR, echipa medicala de prestigiu care realizeaza interventiile de prostatectomie robotica este condusa de Conf. Dr. Constantin Gingu, medic primar Urologie, coordonator pentru Chirurgia Urologica Oncologica si Reconstructiva.

„In prostatectomia radicala pentru cancerul de prostata, chirurgia robotica ne ofera avantajul de a mari pana la de zece ori campul operator, astfel incat gesturile operatorii sunt mai precise, facilitand anastomoza caii urinare si, foarte important, prezervarea sfincterului uretral si a bandeletelor neurovasculare, cand tumorile sunt localizate la nivel prostatic. Astfel, se asigura recuperarea functionala mai buna a continentei si a potentei”, explica Conf. Dr. Constantin Gingu.

Chirurgia robotica are o contributie importanta in revolutionarea interventiilor din urologie, datorita posibilitatii pe care o ofera chirurgului de a efectua manopere chirurgicale cu grad ridicat de dificultate si abordarea in siguranta a unor regiuni anatomice delicate, cu prezervarea structurilor vitale cu importanta functionala pentru pacient.

Citeste si :  Internetul distruge lent comunicarea verbala si comportamentul copiilor. Logopedul Galina Lozan ii avertizeaza pe parinti despre acest lucru: „Utilizarea in exces a ecranelor afecteaza negativ sanatatea psihica si emotionala a copiilor!”
Articole din aceeasi categorie