16.12.2023
Tot ce trebuie sa stii despre cistita si gestionarea corecta a acesteia! Viorica Danila, medic urolog: „Supraraceala sau frigul, este ca un factor de declansare” - VIDEO

Se considera ca fiecare femeie prezinta macar o data in viata o infectie urinara. Afla din reportaj ce este cistita si cum o poti gestiona.

Adesea, infectiile urinare nu sunt tratate cu seriozitate, iar oamenii evita sa se adreseze la medic. Cistita, care este inflamatia vezicii urinare, nu prezinta o infectie banala, si trebuie gestionata corespunzator.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „Cistitele se intalnesc cele mai dese ori la femei, din cauza anatomiei. Uretra feminina are 2-3 cm, uretra masculina are 18 cm. Parcursul asta mic a uretrei face ca sa patrunda diferiti microbi in interiorul vezicii”.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „In vecinatate cu vezica se afla intestinul gros si vaginul care servesc la fel ca sursa de infectie pentru patrunderea bacteriilor in vezica urinara”.

Din factorii de risc pot fi enumerati: folosirea unor medicatii, a anumitor produse igienice, contactele sexuale neprotejate si prezenta pietrelor la rinichi, sau nefrolitiaza.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „Supraraceala sau frigul, este ca un factor de declansare. Daca nu este infectie, putem sa mergem cu picioarele goale pe zapada si n-o sa facem cistite”.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „Sunt doua grupuri principale de risc de a face cistita. Femeile care sunt tinere, in varsta productiva si femeile un pic mai maricele in pre- si menopauza”.

 

In cazul relatiilor sexuale neprotejate, daca partenerul are o inflamatie in prostata, agentii patogeni pot migra in vagin, si ulterior sa se disemineze in vezica urinara, prin fluxul sangvin si limfatic. La femeile in menopauza, exista si un alt factor.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „Micsorarea cantitatii de estrogeni in organism la femei face ca stratul intern a vezicii urinare sa fie alterat si astfel provoaca patrunderea mai facila a agentilor patogeni”.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „Primele simptome ale unei cistite sunt mictii frecvente in cantitati mici, insotite de usturime, de durere terminala, urina de culoare rosie, adica macrohematurie si sunt in unele cazuri chemari imperative, adica acum si aici”.

Cea mai mare greseala in gestionarea cistitei este ca la aparitia simptomelor, femeile evita sa consulte un medic, si recurg la automedicatie.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „O cistita netratata, sau mai ales nediagnosticata, sau tratata la buna constiinta a pacientei, poate scinda in diferite alte complicatii, ca de exemplu o pielonefrita acuta, sau o endovaginita. Primirea de antibiotic aleatoriu, poate duce la recurenta, poate face rezistenta la antibiotic”.

Prezenta unui singur episod de cistita, deja este o indicatie pentru a te adresa la medic.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „Initial facem o analiza generala a urinei. Dupa care recoltam corect urocultura, adica determinarea agentului patogen si sensibilitatea acestuia la antibiotic. Putem sa luam si un frotiu vaginal si ADN-uri sau culturi la infectiile sexual transmisibile”.

Tratamentul va fi prescris de catre specialist, in baza uroculturii si a simptomaticii. Preventia cistitelor si a complicatiilor acesteia, nu este complicata.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „In primul rand, adresarea la un medic specialist. Si netratarea desinestator, sau la sugestia farmacistilor”.

Viorica DANILA, MEDIC UROLOG: „La femeile tinere si sexual active, ar fi evitarea actelor sexuale neprotejate, efectuarea corecta a igienei personale,  evitarea constipatiilor. Pentru pacientele care sunt in pre- si menopauza, ar fi la fel evitarea relatiilor neprotejate si cand apare uscaciunea in vagin, adresarea la ginecolog pentru profilaxia hormonala”.

Hidratarea corespunzatoare, evitarea lenjeriei stramte, dar si controlul medical al partenerului, la fel sunt masuri de preventie a cistitei.

Articole din aceeasi categorie