08.06.2021
Totul despre orezul expandat. Acesta poate creste nivelul de zahar din sange!

Orezul expandat este preferat de multe persoane la dieta, deoarece are mai putine calorii decat painea si tine oarecum de foame, datorita fibrelor din compozitie. Desi exista mai multe sortimente de orez expandat – cu ciocolata neagra sau alba ori glazura de iaurt – cele simple sunt indicate in procesul de slabire, deoarece nu au adaos de calorii.

Totul despre orezul expandat. Acesta poate creste nivelul de zahar din sange!

La capitolul gust, orezul expandat nu exceleaza, dar poate fi „imbunatatit”, si chiar este recomandat sa faci asta, cu ajutorul alimentelor bogate in proteine si fibre.

Aflam in continuare care sunt valorile nutritionale ale acestui aliment, potentialele efecte benefice, riscurile, dar si cum putem introduce orezul expandat in dieta.

Orez expandat – valori nutritionale

Orezul expandat nu se poate „lauda” cu un profil nutritiv impresionant, avand in vedere ca are in compozitie orez si… aer. Aceste rondele de orez expandat sunt sarace in vitamine, minerale, proteine si fibre esentiale. Avantajul lor este ca nu contin grasimi in cantitate mare.

O rondela simpla de orez expandat (9-10 grame), deci fara glazura, contine aproximativ 35 de calorii, majoritatea provenind din carbohidrati.

Spre comparatie, o felie de paine integrala de aproximativ 30 de grame contine 70 de calorii. Poate parea „un pariu” castigator, dar pierzi la capitolul fibre si nutrienti.

In orezul expandat se gasesc cantitati foarte mici de vitamina E, vitamina B2 (riboflavina), vitamina B5 (acid pantotenic), vitamina B6 (piridoxina), fier, potasiu, zinc, cupru, seleniu. De asemenea, s-a demonstrat ca procesul de umflare a orezului scade continutul de antioxidanti.

Cum arata profilul nutritional pentru 35 de grame de orez expandat:

7.3 grame carbohidrati

0.4 grame fibre

0.3 grame proteine

0.3 grame grasimi

4% din doza zilnica recomandata (DZR) de vitamina B3 (niacina)

3% din DZR de magneziu

3% din DZR de fosfor

17% din DZR de mangan

Continutul de sare (sodiu) variaza in functie de producator, iar cel de zahar depinde de adaosuri – daca orezul expandat este glazurat cu ciocolata sau iaurt, numarul caloriilor creste semnificativ.

Ce efecte benefice are orezul expandat asupra sanatatii

Orezul expandat poate avea oarecare beneficii, dar si efecte negative asupra sanatatii.

De exemplu, daca alegi sa consumi rondele de orez brun expandat, vei avea parte de efectele pozitive ale acestor cereale asupra digestiei si tranzitului intestinal.

Dieta bogata in cereale integrale poate reduce riscul de boli cronice, precum obezitatea, diabetul sau bolile cardiovasculare, arata studiile.

Un alt avantaj al consumului de orez expandat poate fi faptul ca acest aliment nu contine gluten. Deci poate fi consumat in siguranta de cei cu alergie sau intoleranta la gluten.

Cu toate acestea, exista si produse din orez expandat care au in compozitie diverse alte cereale care contin gluten, deci citeste cu atentie eticheta, mai ales daca suferi de boala celiaca.

Orezul expandat si glicemia

Rondelele din orez expandat au un indice glicemic destul de mare, peste 70. Acest aspect poate fi problematic pentru persoanele diagnosticate cu diabet, deoarece carbohidratii din orezul expandat pot creste nivelul de zahar din sange.

Pentru a contracara acest efect nedorit asupra glicemiei, este recomandat sa consumi orez expandat in combinatie cu alte alimente, de preferat bogate in proteine si fibre (carne, branza, humus, unt de arahide, fructe, legume proaspete).

Cum se consuma orezul expandat

Daca nu ai probleme cu glicemia si vrei sa mai reduci din aportul zilnic de calorii, poti consuma rondele de orez expandat ca gustare, intre mese, sau in loc de paine.

Pentru a contracara efectul carbohidratilor asupra zaharului din sange, este indicat sa faci urmatoarele combinatii alimentare cu rondele de orez expandat:

Humus, felii de castraveti si rosii

Crema de branza, somon afumat si felii de castraveti

Unt de arahide si felii de banane

Unt de migdale si capsuni feliate

Guacamole (pasta de avocado) si felii de mozzarella

Sunca de curcan si rosii feliate

Crema de branza si ridichi feliate

Salata de ton si tulpini de telina

Mozzarella, felii de rosii si busuioc proaspat

  •  
Articole din aceeasi categorie