Oricine poate face un gest frumos, indiferent de ocupatia sa si de statutul social. Un exemplu perfect ca asta nu-i doar o teorie motivationala, este cel al dentistului estetician Felipe Rossi.
Stomatologul brazilian in varsta de 38 de ani a fondat in 2016 ONG-ul Por1sorriso. El si-a propus sa-si indrepte priceperea catre oamenii nevoiasi din comunitatea sa, din tara sa si chiar din toata lumea. Impactul campaniei sale s-a facut simtit nu doar in Brazilia, ci si in Kenya, Mozambic si alte tari, relateaza Bored Panda.
Filosofia lui Rossi este sa-i ajute pe cei care nu se pot descurca singuri.
De aceea lucreaza gratis pentru ei. "Acest proiect este diferit de cele in care oamenii primesc periute de dinti si pasta de dinti", a explicat el pe Instagram.

Potrivit medicului, in baza de date a ONG-ului sau sunt inregistrati peste 4.000 de voluntari. Dar realitatea este diferita: "Exista multe costuri care nu pot fi acoperite, iar multi renunta pe parcurs", a spus Rossi, explicand ca intre a vrea sa ajuti si a ajuta efectiv este o diferenta. El a mentionat ca intr-o misiune echipa lui cara de regula in jur de doua tone de echipament.
Bored Panda a publicat cateva dintre rezultatele eforturilor pe care Rossi si echipa sa le-a facut pentru binele unor oameni amarati.
Fotografiile arata cat de mult ii poate schimba un medic dentist viata cuiva care nu-si permite sa-si repare dantura stricata. Acesti oameni pot sa zambeasca din nou, sa rada cu toata inima, sa simta ca sunt din nou intregi, ca nu le mai lipseste ceva si mai ales sa simta ca, in sfarsit, ceva bun s-a intamplat in viata lor.







Trasatura fizica ce te ajuta sa depistezi autismul in randul bebelusilor
