29.11.2021

Stiati ca ideea ca ne folosim doar 10% din creier e un mit?

„Ne folosim doar 10% din creier” este una dintre afirmatiile cel mai des intalnite atunci cand vine vorba despre creier. Si se pare ca aceasta notiune pare ferm inradacinata in credinta populara, in ciuda multor eforturi de a o dezminti. A fost baza filmului Lucy (2014), care a descris ce se presupune ca s-ar intampla daca o persoana si-folosi toata puterea creierului sau, adica 100%. A fost folosit pentru a justifica credinta in puteri psihice pseudostiintifice si este o presupunere tacita din cadrul multor „programe/ carti de self-help” concepute pentru a incuraja dezvoltarea potentialului uman neexploatat.

Stiati ca ideea ca ne folosim doar 10% din creier e un mit?

Hughes si colaboratorii (2013) au descoperit ca aceasta conceptie gresita (denumita Mitul 10%) este una dintre cele mai raspandite conceptii gresite in randul oamenilor. Mai ingrijoratoare este constatarea lui Dekker et al. (2012), conform careia aproximativ 50% dintre profesorii din clasele primare si secundare din diferite culturi sustin, acest mit.

Exista o multitudine de articole si videoclipuri care destrama acest mit atat in mass-media populara, cat si in neurostiinta. In plus, cercetatorii din neurostiinta au acum instrumente pentru crearea de imagini si urmarirea activitatii creierului uman live, in actiune. Cele mai cunoscute dintre acestea sunt scanarile PET CT si RMN. Aceste tehnici care au intrat in uz comun in ultimii 25 de ani, au revolutionat intelegerea noastra asupra functiei creierului.  cS-a stability fara drept de echivoc ca creierul uman este activ in mod constant, chiar si in perioadele de somn: regleaza, monitorizeaza, simte, interpreteaza, rationeaza, planifica si actioneaza. Chiar si persoanele cu tulburari neuronale degenerative, cum ar fi Alzheimer si boala Parkinson, folosesc semnificativ mai mult de 10% din creier.

Originea mitului conform caruia ne folosim doar 10% din capacitatea creierului este neclara. Unii cercetatori o atribuie intelegerii eronate a unei afirmatii dintr-un articol publicat de William James in anul 1907. James spunea ca adesea nu ne simtim intotdeauna plini de energie, atat fizic, cat si mental. El nu sustinea in niciun caz ca folosim doar o mica parte a creierului nostru. De fapt, el observa cum mediul, normele sociale si rutina nu reusesc sa angajeze toate resursele oamenilor. Afirmatia lui este de fapt in concordanta cu ceea ce stim acum despre starile de atentie si flux, dar James in mod clar nu pretindea ca majoritatea oamenilor folosesc continuu doar 10% din energia lor cerebrala.

Mituri legate de creier

Exista numeroase alte mituri despre creier pe care cu siguranta le-am auzit cu totii cel putin o data in viata. Iata doar cateva dintre cele mai cunoscute:

- Oamenii au preponderenta fie emisfera stanga, fie emisfera dreapta.

- Amnezia presupune sa uiti cine esti.

- Dezvoltarea creierului se incheie odata cu incheierea pubertatii.

- Cand dormim, creierul este latent.

- Leziunile cerebrale cauzeaza pierderea permanenta a functiei de memorie, in special la persoanele in varsta.

- Antrenamentul creierului creste IQ-ul si incetineste deteriorarea creierului.

- Functia creierului scade semnificativ la batranete.

- Daca ascultam Mozart sau muzica clasica, in general, vom spori cresterea IQ-ului sau procesul de invatare.

Adevarul despre suplimentele alimentare - de ce trebuie sa consulti un medic inainte de a le administra. Sergiu Munteanu, nutritionist: „Administrare de vitamina A la fumatori mareste incidenta cancerului de plamani”