15.01.2022
Caz unic pentru tara noastra - pacient operat de o anomalie congenitala foarte rara. Aureliu Batrinac, chirurg cardiovascular: „A fost inlocuita pacientului valva, printr-o incizie foarte mica de 5 cetimetri printre coaste fara sa ii afectam integritatea sternului” - VIDEO

In premiera pentru tara noastra, medicii din Chisinau au realizat o interventie chirurgicala cardiovasculara printr-o incizie de doar 5 centimetri. Pacientul suferea de o patologie innascuta a valvei aortice care ii punea viata in pericol. Operatia a durat mai mult de 6 ore, si a fost un succes total. Afla mai multe dintr-un reportaj marca iSanatate.

Cristina GONTA, REPORTER, SPECIALIST MEDICAL: „Ne aflam in blocul operator, unde chiar acum are loc o premiera medicala in Republica Moldova in domeniul cardiologiei. Este o interventie extrem de complicata de inlocuire a valvei aortice si aortei ascendente. Intreaga interventie are loc cu participarea unei echipe multidisciplinare alcatuita din mai multi specialisti.”

Pacientul este Alexei Maritoi, in varsta de 54 de ani. Medicii au depistat ca bolnavul are valva aortica deformata, ea avand doua „foite”, in loc de trei, cum ar trebui sa fie. Aceasta patologie este innascuta si ii pune viata barbatului in pericol. 

Natalia MARITOI, SOTIA: „Am trecut toate aparatele si chirurgul ne-a spus ca salvarea este doar prin metoda chirurgicala.”

Doar 1% din populatie se naste cu aceasta anomalie congenitala, care in timp poate duce la aparitia unor probleme grave de sanatate. Medicii chirurgi din Chisinau au reusit sa ajunga la inima pacientului printr-o incizie de doar cinci centimetri.

Adrian ROTARU, CHIRURG CARDIOVASCULAR: „Cazul pacientului respectiv este unical pentru tara noastra, dar si pentru intreaga regiune din apropiere, pentru ca o astfel de interventie complexa prin abord minimal invaziv de 4-5 centimetri, se realizeaza in foarte putine centre dedicate patologiei cardiovasculare.”

Jucariile din lemn, o alternativa sanatoasa impotriva ecranelor. Igor Hincu, antrenor social: „Unul din cele mai importante criterii la jucarii este siguranta copilului” - VIDEO

Prin metoda obisnuita, incizia ar fi fost de zeci de centimetri, iar osul stern ar fi trebuit sectionat in doua, pentru a avea acces la inima. Totodata, recuperarea pacientului ar fi durat peste trei luni.

Aureliu BATRINAC, CHIRURG CARDIOVASCULAR: „De obicei, aceste operatii pana acum se efectuau prin abordurile clasice, ceea ce insemna o incizie de 35-40 de centimetri pe intreg parcursul sternului si intreg toracelui. Astazi am reusit sa reproducem aceasta operatie si sa ii inlocuim pacientului valva si aproape 7 cm din aorta ascendenta printr-o incizie foarte mica de 5 cetimetri printre coaste fara sa ii afectam integritatea sternului.”

Specialistii afirma ca interventiile minim invazive pe cord au numeroase beneficii.

Adrian ROTARU,CHIRURG CARDIOVASCULAR: „A fost eliminata radical patologia si problema pacientului respectiv, oferandu-i o calitate a vietii si o recuperare intr-un termen record. Practic, pacientul in a doua zi era bine, avand posibilitatea de a discuta, de a merge si de a duce un mod obisnuit de viata.”

Operatia a durat peste sase ore. Emotionat si plin de optimism, barbatul spune ca se simte bine, respira mai usor si e pregatit sa inceapa o noua etapa din viata sa. 

Natalia MARITOI, SOTIA: „Inca o data multumim acestor medici, ca au fost alaturi de sotul meu. I-au dat o sansa.”

Alexei MARITOI, PACIENT: „Omul daca are sanatate si planuri sunt, iar daca iti este rau, e greu tare. De sanatate ne rugam, ca e tare scumpa.”

Cand sa mergi cu copilul la logoped, care sunt semnele? Tatiana Blaga, logoped: „Catre varsta de 2 ani, copiii vorbesc in fraze scurte, iar la 3 ani – in fraze desfasurate” - VIDEO

Articole din aceeasi categorie