Nivelurile de dioxid de carbon din zona insulei vulcanice Vulcano, situata in arhipelagul Eolian, in largul coastei de nord a Siciliei, au crescut de la 80 de tone la 480 de tone, reducand efectiv cantitatea de oxigen din aer, potrivit Institutului National Italian de Geofizica si Vulcanologie (INGV).
Nivelurile de gaz au inceput sa creasca simtitor la 21 octombrie, cand locuitorii au inceput sa raporteze probleme de respiratie si probleme de sanatate ale animalelor lor de companie, care sunt adesea afectate de scaderea nivelului de oxigen inaintea oamenilor.
In 21 octombrie, mai multe persoane de pe insula au povestit ca emisiile vulcanice au dus la imbolnavirea animalelor lor de companie, scrie The Guardian. „Intr-o zi am observat brusc ca cele 10 pisici ale mele erau intinse pe podea de parca ar fi lesinat. Nici eu nu ma simteam bine, imi era greu sa respir. Mi-au spus ca a fost doar un atac de panica, apoi medicii au confirmat ca boala este cauzata de emisiile de gaze.”, a spus Stefania Lombardo pentru cotidianul italian la Repubblica.
La randul sau, Marco Pistolesi, profesor de vulcanologie la Universitatea din Pisa, a spus ca o astfel de situatie nu a mai fost observata pana acum.
Marco Giorgianni, primarul orasului Lipari, care include toate cele sapte insule din arhipelagul Eolian, a semnat o ordonanta prin care a ordonat evacuarea zonei portuare si a desemnat o "zona rosie" in care este interzisa sederea persoanelor care nu sunt cercetatori sau lucratori in protectia civila.
In "zonele galbene", oamenii pot ramane, dar vor trebui sa stea la etajele superioare ale caselor lor.
Ordonanta interzice accesul tuturor vizitatorilor nerezidenti si turistilor, timp de o luna.
Intr-un mesaj postat pe pagina de Facebook a localitatii, Giorgianni a explicat ca evacuarea nu este cauzata de amenintarea unei eruptii iminente, ci de emisia periculoasa de gaze.
Potrivit site-ului Observatorului INGV din Palermo si Catania-Etneo, patru statii geochimice pentru masurarea CO2 din sol sunt acum in functiune. De asemenea, observatorul a instalat sapte noi statii seismice (sase pe Vulcano si una pe Lipari) pentru a le completa pe cele deja existente. De asemenea, a fost instalata o camera de termoviziune de inalta acuratete pentru a monitoriza temperatura solului.
Conform ordonantei, rezidentii vor primi alocatii lunare de 400 de euro pentru gospodariile individuale, 500 de euro pentru gospodariile cu doua persoane, 700 de euro pentru gospodariile cu trei persoane si 800 de euro pentru gospodariile cu mai mult de patru persoane, pentru a compensa costurile legate de gasirea unei locuinte alternative.
Vulcano - care poarta numele lui Vulcan, zeul focului - a erupt ultima data la 22 martie 1890, potrivit INGV.
