Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Ma numesc Ala Milescu, am 33 de ani si sunt casatorita. La moment lucrez intr-un centru de plasament pentru copii de varsta frageda. Sotul lucreaza in domeniu IT. Suntem casatoriti deja de 5 ani de zile, avem o fetita frumoasa, desteapta. Ma scol dimineata si traiesc cu implinirea asta ca atunci cand cineva ma intreaba “Ce-ti doresti de la viata?” eu zic “Tot ce imi doresc deja am si ce nu mai este o sa facem impreuna”.
Respiratie suieratoare si dureri in piept? Afla care ar putea fi cauza
In urma cu 23 de ani, Ala a fost diagnosticata cu alopecie - o boala autoimuna care se caractererizeaza prin pierderea parului, fenomen care se poate manifesta brusc sau treptat, in decursul mai multor ani.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Alopecia m-a marcat pentru prima data la 10 ani, atunci cand a aparut prima lipsa de par la ceafa, care in decurs de 2 ani de zile a debutat destul de rapid, dar pot sa spun ca nu in asa proportii ca acum. Deci puteam cumva sa camuflez, sa aranjez firele de par, sa ma coafez in asa mod. 6 ani am purtat bandana ca sa ascund lipsa de par. Mai profund m-a marcat dupa ce am nascut si dupa ce am finisat alaptarea. Am alaptat o perioada destul de indelungata. La varsta de 30 de ani a debutat foarte rapid, parul a cazut in proportie de 80-85% si chiar daca creste, creste foarte putin si creste intr-o parte si cade in cealalta.”
Alopecia are cauze diferite, printre care factorii genetici, factorii hormonali, expunerea la radiatii ultraviolete, dezechilibrele nutritionale si stresul emotional. Copiii afectati de alopecie pot deveni foarte vulnerabili in societate.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Cand au inceput primele focare de alopecie cumva eu puteam sa le camuflez, insa mai tarziu ele si-au marit suprafata si erau vizibile, purtam bandana. Din curiozitate colegii au scos bandana si uneori eram privita cu dispret, faceau glume pe seama mea. Deci a fost o perioada destul de grea emotional. Si ca domnisoara pe la 16-17 ani imi doream foarte mult sa fiu apreciata de baieti, imi doream o atentie ca si celelalte fete de seama mea, dar cumva nimeni nu ma lua in seama pentru ca eram un pic mai deosebita.”
Daca boala este depistata si tratata intr-un stadiu incipient, exista mai multe sanse ca aceasta sa nu debuteze agresiv.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Luand in consideratie ca la varsta de 10 ani alopecia era putin cunoscuta, parintii nu stiau unde sa se adreseze. Acum, eu pot sa imi permit din punct de vedere financiar sa merg la diferiti specialisti din domeniu deja multi mi-au spus ca e cam tarziu. La mine in particular alopecia mai are si o cauza bine determinata, si anume hipotiroidismul autoimun.”
De-a lungul timpului a incercat sa ascunda lipsa de par cu bandane, turbane si chiar peruca. Dar, recent a hotarat sa nu sa se mai ascunda si sa fie ea insasi.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Indiferent de ce peruca n-as fi purtat, este foarte incomod. In primul rand provoaca dureri, mancarime. Daca e cald afara iti e cald, iarna simteam necesitatea ca deasupra la peruca sa mai pun un fular sau o caciula deasupra pentru ca era destul de rece. Cand este perioada rece a anului, m-am invatat sa imi fac turbane din fulare. Am o colectie de fulare si cine stie de problema mea cu fiecare ocazie, 8 martie, ziua mea de nastere, imi ofera un fular de diferite culori in dar ca sa pot sa le asortez dupa haine.”
Decizia de a-si face tatuaj pe cap nu a fost una simpla, dar semnificatia acestuia este una aparte.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Tatuajul este pentru mine o solutie pentru ca atunci cand am sa merg pe strada, sa nu sa se uite cu jale si sa spuna: Vai, sarmana de ea, ce a patit pentru ca la noi lumea este putin informata despre faptul ca in afara de chimioterapie si cancer exista si boli autoimune precum este alopecia. Si chiar vreau sa mentionez ca am primit un compliment destul de placut. Mergeam pe strada si cineva imi spune ca: Asta nu e de la noi! Li s-a parut ca sunt destul de neobisnuita si m-am intors si le zic: Ba da, sunt de la voi, sunt din Chisinau. Tot ce vreau sa exprim prin tinutele mele, prin tatuaj este ca femeia ramane feminina, frumoasa indiferent ca ea este cu par sau fara par.”
Desi nu a avut o viata usoara si a trecut prin multe greutati, Ala nu si-a pierdut spiritul pozitiv si optimismul ca intr-o zi isi va gasi jumatatea. La 27 de ani l-a cunoscut pe Vasile, care este, de asemenea, intr-o situatie mai speciala.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL:„Vasile are paralizie cerebrala infantila cu hemipareza pe dreapta. Este o boala care afecteaza sistemul nervos central, afecteaza partea dreapta a corpului si miscarile mainii drepte, piciorului drept sunt ingreunate de incordarea musculara. Ca sa spun mai simplu: vrei sa faci ceva, dar mana si piciorul nu te asculta.”
Isi amintesc cu zambetul pe buze cum, in urma cu 6 ani, s-au cunoscut prin intermediul unei retele de socializare.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Aveam serviciu de noapte si trebuia sa fiu treaza toata noaptea si sa monitorizez situatia. Mi-a scris un barbat si eu i-am raspuns si uite tinandu-mi asa de urat pe toata perioada serviciului a doua zi eu am fost cea care a insistat sa ne intalnim si apropo prima noastra intalnire a fost chiar aici in parcul asta, coincidenta sau nu astazi iarasi suntem aici. Cu ce m-a cucerit Vasile? Cu un fir de eustoma. Pana atunci nimeni nu mi-a daruit aceste flori si ele in sinea lor mi-au ramas ca simbol al gingasiei, ca simbol al dragostei pure si curat.”
Din dragostea lor, in urma cu 4 ani s-a nascut Eva, o fetita perfect sanatoasa.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Eva a fost copilul multasteptat, a fost o sarcina planificata si am asteptat-o cu mare drag. Atunci cand a aparut in viata noastra a unui cuplu care se iubeste, a venit ca o binecuvantare. Si de atunci noi traim o poveste de familie, o poveste completa deja cu membri. Diminetile in weekend suntem impliniti pentru ca avem alarma noastra proprie. Eva se trezeste prima si ne trezeste pe toti.”
La baza familiei lor sta intelegerea dorintelor celuilalt si respectul reciproc.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Pentru mine foarte mult conteaza parerea sotului si imi place cand el are libera alegere. Nu vreau si nici nu incerc niciodata sa imi impun punctul meu de vedere. Sa spun mai simplu, vreau sa fiu cu un cap mai jos ca el.”
Desi, simt ca sunt priviti cu ochi curiosi de catre alti oameni, parerea celor din jur nu este relevanta pentru ei.
Ala MILESCU, ASISTENT SOCIAL: „Noi vedem si simtim ca cineva ne priveste un pic mai indelungat, dar de cele mai deseori in cercul nostru de prieteni suntem o familie apreciata si niciodata nu am tinut cont de parerea celorlalti. Daca e pozitiva atunci e super, dar daca e negativa, fiecare om are dreptul la parerea lui.”